Poveste de toamna!

Imaginea noastra se oglindea si ea impreuna cu asfintitul soarelui pe suprafata lacului. Cerul ne privea si el in ropotele ploii. Talpile goale pe covorul rece si umed de frunze aramii, parul ud si lung lasat pe spate ma faceau sa tresar si sa ma incordez. Lumina difuza realiza o ambianta fermecatoare. In jurul meu vad toamna, foarte incet si lin, o frunza firava si uscata se misca impreuna cu adierea vantului si se culca pe pamantul rece. Dar, observ ca sunt singura. Imaginea care se reflecta, faptul ca am simtit prezenta lui langa mine, nu era altceva decat amintirea, care va ramane vesnic in mintea mea. Acela era locul, unde, deobicei ne duceam. Nu a mai ramas nimic, nimic altceva in afara de soarele palid care ma priveste cu mila si ploaia greoaie care incearca sa ma trezeasca la realitate. A ramas un loc pustiu, banca pe care obisnuiam sa stam este acum putrezita datorita ploii neincetate. Am mintea intortocheata, in fata ochilor imi apar secvente din trecut, apare el. Un sunet ascutit ma face sa tresar. Era turnul ceasornic din oras, care batea de miezul noptii. Ma ridic confuza de pe banca si ma indrept fara speranta spre casa. O voce cunoscuta ma striga, era vocea lui, ma intorc repede si il vad, era acolo...

Ea alearga inapoi in parc, luand in brate ceva ireal. Face asta de doi ani incoace, zi de zi. Nimic nu mai este ciudat pentru noi, ceilalti. De cand el a murit intr-un accident grav, ea nu isi poate imagina viata fara el. A spus si inca spune ca il va iubi pentru o eternitate.

Aceasta este o poveste de toamna, povestea dintre EL si EA...